Barbecued feelings.

This is my soul.. on a tray.

Zero

Bineînțeles, toți ne dorim să putem face asta.. să ne întoarcem, să ștergem toate semnele de întrebare pe care timpul le-a înmulțit, să o luăm de la capăt, încercând să fim altfel. Să fim mai buni cu cei cu care ne-am purtat urât, să iertăm celor care ne-au greșit și să cerem iertare celor cărora le-am greșit, să schimbăm viața în ceva mai bun.. să spunem mai des „Te iubesc!”, dar de fiecare dată sincer, și să ne lăsăm iubiți de cei care nu au avut niciodată ocazia să ne demonstreze de ce sunt în stare pentru noi. Am crede că în felul acesta nu am mai greși la fel de mult; dacă toleranța și indulgența pe care le posedăm, ar avea un procent mai ridicat, faptele și consecințele noastre ar avea un alt impact asupra celor din jur și gravitatea lor ar fi mult mai scăzută. Însă uităm că nimeni pe acest pământ nu s-a născut învățat, că ne-am născut să învățăm, că suntem oameni și e firesc să avem parte de eșec.
Experiențe, lecții de viață, dezamăgiri.. iubire, fericire, zâmbete și multe îmbrățișări, doar pentru a fi drăguț cu cineva, ori pentru a-i arăta lui sau ei cât de mult îl sau o iubești. Știm să trăim mult mai intens răul din viața noastră, gustăm cu o poftă imensă din partea goală a paharului, fără să observăm că în acest fel permitem ca partea plină a acestuia să dispară. Iar partea asta plină, oricât de mică ar fi ea, poate fi mai productivă ca orice.. dar doar în momentul în care știi să o valorifici. 
Și care e momentul? Momentul zero. Momentul în care ai realizat că ai învățat, momentul în care alegi să îți accepți trecutul, pentru că fără el nu ai fi ajuns aici. E momentul în care te oprești din a te critica atât de aspru, momentul în care nu mai cauți defecte în tine, doar pentru a-i scuza pe alții, ori doar pentru a le curma altora suferința de dragul iubirii pe care le-o porți. Acum vezi de ce lumea te consideră un om minunat, un om cu inima caldă și cu sufletul prea mare. Și tot acum realizezi că nu trebuie să o iei de la capăt, ci doar să continui. Cu lecțiile învățate, cu responsabilitate, cu atenție și cu o dorință mult mai mare în ceea ce privește binele tău, accepți momentul. Și îndrăznești să nu mai permiți nimănui să-ți îmbolnăvească sufletul cu răutatea lor.

Advertisements

Dar ..

„ M-am oprit. Pentru o perioadă. Am încetat să scriu aici, pentru că gândurile mi-erau prea ”separate” pentru a putea fi împărtășite. Până în momentul în care și-a refăcut apariția organizatorul meu. Cel ce îmi demonstrează cât de puternică sunt și cât de nelimitată îmi poate fi mintea uneori, capitol în care putem include și inima. Ciudat mai e felul în care viața alege să ne demonstreze cât de mult depindem de oamenii din jurul nostru.
Eram bine. Mă aflam într-un loc în care eram împăcată cu mine însumi. Simțeam că mi-am plătit greșelile, dacă nu față de cei cărora le-am greșit, față de alții, care probabil n-ar fi meritat. Aveam liniște, aveam siguranță, aveam încredere, aveam control asupra vieții mele, pentru că toate le întrețineam eu.. singură, chiar. Eram pe drumul pe care îl aveam în vizor încă de când eram mică și știam că luptasem să ajung acolo. Nu mă gândeam că există mai bine de atât, și totuși..
Și totuși, ai apărut tu. Nu știu dacă mi-ai dat viața peste cap sau mi-ai îmbunat-o, pentru că oscilăm mereu. Dacă azi mă ridici la cer, mâine mă duci la trei metri sub pământ și mă faci să cred că asta e tot ceea ce merit. Mă iei de mână ușor, iar în secunda doi mă bruschezi, mă strângi atât de tare încât mă sperii, pentru simplul fapt că nu vrei să mă pierzi. Mă iei în brațe uneori, atât de delicat încât mă faci să cred că brațele tale puternice au aer în ele, nu mușchi. Alteori mă îndepărtezi, de parcă eu sunt cea care poartă vina pentru răutatea celor din jur. Îmi vorbești frumos, mă alinți și mă răsfeți.. mă privești într-un fel aparte, încât mă faci să cred că nu mai există altcineva în afară de noi pe pământul ăsta. Însă ai perioade în care mă faci să-mi pierd mințile, ba chiar să cred că am un loc rezervat la spitalul de nebuni.
În cazul în care n-ai înțeles mesajul, lasă-mă să fiu mai clară: ai preluat controlul. Acum întreabă-te.. câtă încredere aș putea avea într-un om pentru a-l lăsa să-mi controleze viața, de bună voie și nesilită de nimeni? Cât de mult aș putea să iubesc persoana respectivă? Și mai ales, cât de iubită aș putea să cred că sunt, ținând cont de faptul că am impresia că totul e mai bine ca înainte?
Întreabă-te. Pentru că și eu mă întreb zilnic.. Cum e posibil să-ți trăiești viața raportată la viața altcuiva? Cum e posibil să trăiești prin prisma celui de lângă tine? Cum poți să spui că ești bine, doar după ce ești sigur că cel de lângă tine e bine? Cum poți să simți ceea ce simte cel de lângă tine, câteodată atât de puternic încât fie te dărâmă, fie te ridică deasupra tuturor?
Unii ar numi asta iubire. Eu încă nu știu cum să o definesc, pentru că ”iubire” mi se pare un cuvânt prea simplu și prea scurt pentru a exprima tot ceea ce simt atunci când sunt lângă tine. Și da, poate m-am pierdut, poate nu sunt în toate mințile că permit să mi se întâmple asta.. DAR sunt sigură că sunt pe mâini bune, atât de bune încât le voi simți mereu, îmbrățișându-mă, chiar și atunci când nu vor mai exista. ”

Totul ei

Imagine

„ Toate acele lucruri nespuse le vei găsi acum în faptele ei, în atitudinea ei față de ceilalți – cu tine va fi mereu la fel – , în refuzul mândru pe care-l va oferi fiecărui bărbat doar din dorința de a fi din nou a ta. Singura și eterna ei dorință, de care tu n-ai habar și nici nu vei avea vreodată, în schimbul căreia ar renunța în orice clipă la tot. 
Zâmbetul ei inocent a fost înlocuit de privirea perversă și cerșetoare, fiind cea care oferă confirmarea tuturor devoratorilor, sperând că va găsi măcar o fărâmă din tine, din omul vieții sale. Micile trucuri, joculețele voastre, tachinările.. s-au transformat; au devenit simple copilării, de care maturitatea ei nu ar fi prea încântată. Și simpla strângere de mână.. e inexistentă acum; inexistență care a apărut odată cu dispariția nevoii de afecțiune, una din multele nevoi pe care doar tu știai cum să le satisfaci. 
Astăzi.. nimeni nu-i mai poate oferi nimic. Nimeni în afară de ea. Tot ce are sau nu are e datorită ei.. și, totodată, datorită absenței tale. A devenit un haos.. același haos pe care tu știai cum să-l organizezi, doar că acum e mai dezordonat și mai împrăștiat ca niciodată. Însă singurul lucru pe care tu îl vei mai primi este imaginea unei femei sigure, a unei femei mature, pe care nimeni n-o poate călca în picioare, a cărei superioritate te va intimida doar prin simpla ei prezență. ”

Simt

Simt putere, puterea pe care mi-o dai în momentul în care afișezi acel zâmbet pe care am ocazia să-l zăresc doar când ești în preajma mea. Simt siguranță, siguranța pe care mi-o oferi și de la zeci de kilometri distanță printr-un simplu „O să fie bine!”. Simt încredere, încrederea pe care mi-ai dovedit-o în tot acest timp prin loialitatea ta. Simt speranță, speranța pe care n-ai lăsat-o niciodată să moară, care a supraviețuit prin toate îmbrățisările și a evoluat prin toate atingerile timide care-mi fac pielea de găină chiar și acum. Simt fericire, fericirea pe care mi-ai asigurat-o încă din momentul în care ai știut că nu va exista o „alta”. Simt slăbiciune, slăbiciunea care a apărut odată cu amalgamul de sentimente pe care îl trezești în mine doar cu o singură privire. Simt curiozitate, curiozitatea care trezește mii și mii de întrebări în mintea mea.. ale căror răspunsuri mi le oferi fără să ți le cer. Simt indiferență, indiferența care mă face să mă apropii din ce în ce mai mult, deoarece dorința de a nu te pierde se mărește. Simt confuzie, confuzia pe care o alungi printr-un simplu gest, readucând în prim plan veșnica siguranță care apare prin acea strângere de mână. Simt tot ce am simțit și n-am simțit vreodată. Dar mai presus de toate, simt că ești singurul pe care aș putea să-l păstrez fără un termen limită, deoarece știi să mă întreții, știi să păstrezi intact interesul pe care l-am prezentat, îl prezint și îl voi prezenta mereu în ceea ce te privește.

Aici, acum. Acolo, atunci.

„ Lasă-mă să mă pierd din nou în brațele tale. Pentru totdeauna, de data asta. Te rog! Și du-mă unde vrei, ghidează-mă. Nu-mi pasă.. atâta timp cât știu că ești lângă mine. Ține-mă strâns. Nu vreau să te pierd și nu vrei să mă pierzi. Descoperă-mă, vei fi uimit de cât de mult pot să-ți ofer. Fă-mă să te iubesc și nu vei regreta nici măcar un sacrificiu din toate cele făcute pentru mine. Arată-mi cine, ce sau cum vrei să fiu pentru tine, am încredere. Nu-ți ascunde sinceritatea, e cel mai de preț lucru. Fii întotdeauna tu, pentru că doar pe tine vreau să te iubesc. Iubește-mă. Delicat, simplu, tandru, pervers, aici, acum, acolo, atunci.. și voi face totul pentru tine! ”62552a7aaafa5c7aa81eab0a3d35d9a8

Ziua Internațională a Fericirii

Să vă spun eu de ce a fost aleasă tocmai azi? Pentru că astăzi este ziua celei mai bune prietene a mea. N-ai cum să nu zâmbești când o vezi cât e de mică și de drăgălașă. Dar nu vă lăsați păcăliți de aparențe, e mai puternică decât noi toți la un loc.

Să vă spun de ce am numit-o, o numesc și o voi numi mereu cea mai bună prietenă a mea. O cunosc de ani buni, ne-am cunoscut prin intermediul unui fost iubit de-al meu, fost coleg de liceu de-al ei și, totodată, și prieten foarte bun. Nopțile pierdute pe mess, facebook și la telefon, care pot să spun că au avut un rol constructiv în viața mea, i le datorez ei. Mare parte din ceea ce sunt azi, sunt mulțumită ei, pentru că, voluntar sau involuntar, m-a îndrumat. Mi-a arătat calea grea, mi-a arătat și calea ușoară, dar m-a lăsat să aleg singură. Iar atunci când am greșit, nu m-a felicitat, dar nici nu m-a certat, ci pur și simplu mi-a fost alături. Rar găsești astfel de oameni în ziua de azi. În ciuda faptului că ne despart doar 97 de km, nu am reușit să ne vedem niciodată, dar în același timp, nu am reușit să uităm una de alta niciodată. Însă sunt mai mult decât sigură că acest lucru se va întâmpla, adăugând, de asemenea, că face parte din ”The To Do List”.

Iubita mea, astăzi, de Ziua Internațională a Fericirii și de ziua ta, vreau să-ți spun un călduros și pervers „La mulți ani!”, să ai parte de o zi superbă și de o noapte memorabilă, să le zâmbești tuturor, chiar și „prietenilor” care-ți vor atinge acel obrăjor drăguț și fin la care nu oricine are acces și să fii cea mai iubită dintre pământeni. Te iubesc și sper ca următoarea aniversare să ne prindă împreună, în aceeași cameră, alături de o sticlă de șampanie și un covor imeeens din petale de trandafiri!

Locul ei

Se afla într-un moment în care inima-i era confuză, mintea parcă îi zburda pe alte câmpuri, iar terenul său devenea din ce în ce mai mic. Însă a găsit locul în care mărinimia sufletului ei își putea hrăni puterile dintr-o sursă sigură. Poate era doar pentru o zi. Poate era pentru o lună, ori pentru un an. Puțin conta asta. Simțea că e locul ei. Avea siguranță, claritate, un drum lung în față, pe care nu era nevoie să-l parcurgă singură. Îi simțea ușor mâna atingându-i umărul, șoptindu-i să rămână, să oprească timpul în loc, pentru a putea trăi clipa aceea infinită. Se simțea indestructibilă și puterea ei parcă creștea cu fiecare sărut pe care îl primea. Nu-i de mirare că fiorul cauzat de el ieșea prin toți porii. Pielea-i respira acum iubire, devenind un fel de hrană pentru corpul ei. Dar momentul avea să se termine. Oricât de infinit ar părea un lucru, întotdeauna va avea un sfârșit. Totuși, nu degeaba a fost inventat cuvântul „continuare”. 

Se trezise. Simțea aceeași mână blândă pe corpul ei. Nu s-a întors de teamă că uimirea-i va fi mare când va zări alt chip. Dar i-a apucat mâna. Iar aceasta a început să se plimbe ușor pe spatele ei fin.. și totodată încordat. Parcurgea același drum știut doar de ei doi, ajungând în final la slăbiciunea pe care o ascundea acea mică ființă. Cu cât destinația era mai aproape, cu atât curajul ei creștea mai mult. Și s-a întors. Era același „el” dintotdeauna. L-a sărutat cu aceeași fericire și cu același zâmbet din fiecare dimineață.. și i-a șoptit încet la ureche „Bună dimineața, iubitule!”. 

Imagine

Trecut, fără viitor

664d4edb132262fd7f2317320e1c9ed3

Mi s-a întâmplat de foarte multe ori să întâlnesc persoane care nu au fost capabile să-și asume responsabilitatea pentru greșelile făcute sau deciziile luate. Din păcate pentru mine și din fericire pentru ei, nu am renunțat ușor în a le demonstra ce a fost bine și ce a fost rău, pentru că orice rău are un bine și orice bine are un rău. Consecințe, deci. Devine, însă, o comoditate pentru ei. Ca și cum greșeala făcută a fost descoperită doar pentru a o repeta în mod constant, până în momentul în care o lecție este desprinsă din ea. Dar șansele nu vor curge întotdeauna ca apa de la robinet. Nu toți oamenii vor avea destulă răbdare pentru a-ți oferi ție șansa de a greși continuu. Timpul este limitat și fiecare are viața lui. Dacă tu nu ești capabil să distingi binele de rău, nimeni nu o să stea să îți dea mură în gură, ca la bebeluși. Ești un om matur și trebuie să îți menții acest statut.

Dar ce se întâmplă în momentul în care o persoană, chiar dacă este conștientă de greșeala făcută, neagă în continuu că ar fi un lucru rău? Ori că ar putea răni pe cineva din jur sau chiar pe ea însuși, cu timpul ajungând să se degradeze, să-și piardă din calități doar pentru că tânjește după ceva ce nu i-a aparținut, nu-i aparține și nu-i va aparține niciodată?

Mai târziu..nu.

Mă trezisem în acea dimineață cu o poftă nebună de el și cu un dor cumplit de a-l ține în brațe și de a-l săruta, ca odinioară. Trupul meu nu mai era la fel de dornic de a ieși de sub acea imensă pătură, călduroasă, care ascundea toate amintirile noastre, toate mângâierile, toate încercările de a cunoaște fiecare secret al corpului, câtuși de mic.. al meu și al lui. Mi-aș fi dorit ca în loc de cana de cafea să fie el cel pe care îl sărut. Și totuși, acum și cana de cafea lipsește. Muzica nu-mi mai cântă.. de fapt, cântă, dar capul meu e plin de toate promisiunile pe care tu le făcusei. Le rememorez, le reculeg, și voi ajunge, eventual, să le arunc. Primul meu instinct a fost să te sun, dar știam sigur că o să regret. Aș fi încercat să te recâștig, să te recuceresc, să te am din nou, să te fac să fii al meu. Dar am realizat că nu poți să recâștigi ceva ce n-ai avut niciodată.
Ai avut un rol foarte calculat în povestea noastră. Mi-ai spus că sunt o fată deșteaptă pentru că.. pentru că nu eram la fel de supusă ca celelalte. Dar știi, ceea ce numești tu „fată deșteaptă” nu e echivalent cu ceea ce înseamnă asta pentru mine. Acum, că sunt întreagă, că m-am recuperat și că am adunat bucățile de suflet pe care le lăsasem la tine în palmă, crezând că o să ai grijă de ele, aștept să realizezi cât de mult te-am iubit. „Mai bine mai târziu decât niciodată” funcționează, dar nu în cazul tău. Ești un om prea.. ipocrit, pentru a-ți acorda șansa pentru un „mai târziu”. Dar mare fericire va afla inima mea când conștiința ta va fi plină de mine.

dcb1b1c7ced7426f3c2c5b455aa7fbbd

Control.

Aveam impresia că deții controlul asupra mea, că tot ce fac trebuie să primească mai întâi aprobarea ta pentru a fi făcut. Sentimentele mele pentru tine erau incontestabile și argumentate prin tot ce făceam. Nu devenise încă obsesie, dar eram la un pas. Și atunci mi-am pus întrebarea, epica și veșnica întrebare, „De ce?”. Nu eram păpușa ta, chiar dacă rolul de păpușar ți se potrivea perfect, exact ca mănușa unui criminal, care are menirea de a-i păstra urmele ascunse. Controlul a fost și mereu va fi doar la mine, cel puțin în ceea ce mă privește. Am reușit să trec prin viață de una singură până să-mi apari în cale. Cum de nu aș putea să fac asta și după plecarea ta? Am greșit în momentul în care am renunțat la orgoliu, reușind astfel să hrănesc propriul tău orgoliu. Dar am capabilitatea de a-mi da seama și de a conștientiza când o eroare se produce în interiorul meu. De pildă, când ajung să iubesc pe altcineva mai mult ca pe mine însumi. 
Așa că, dragul meu, de data asta renunț la tine pentru a-mi readuce la viață orgoliul. Pentru că binele meu înflorește doar prin prisma lui.