Locul ei

by mrggeo

Se afla într-un moment în care inima-i era confuză, mintea parcă îi zburda pe alte câmpuri, iar terenul său devenea din ce în ce mai mic. Însă a găsit locul în care mărinimia sufletului ei își putea hrăni puterile dintr-o sursă sigură. Poate era doar pentru o zi. Poate era pentru o lună, ori pentru un an. Puțin conta asta. Simțea că e locul ei. Avea siguranță, claritate, un drum lung în față, pe care nu era nevoie să-l parcurgă singură. Îi simțea ușor mâna atingându-i umărul, șoptindu-i să rămână, să oprească timpul în loc, pentru a putea trăi clipa aceea infinită. Se simțea indestructibilă și puterea ei parcă creștea cu fiecare sărut pe care îl primea. Nu-i de mirare că fiorul cauzat de el ieșea prin toți porii. Pielea-i respira acum iubire, devenind un fel de hrană pentru corpul ei. Dar momentul avea să se termine. Oricât de infinit ar părea un lucru, întotdeauna va avea un sfârșit. Totuși, nu degeaba a fost inventat cuvântul „continuare”. 

Se trezise. Simțea aceeași mână blândă pe corpul ei. Nu s-a întors de teamă că uimirea-i va fi mare când va zări alt chip. Dar i-a apucat mâna. Iar aceasta a început să se plimbe ușor pe spatele ei fin.. și totodată încordat. Parcurgea același drum știut doar de ei doi, ajungând în final la slăbiciunea pe care o ascundea acea mică ființă. Cu cât destinația era mai aproape, cu atât curajul ei creștea mai mult. Și s-a întors. Era același „el” dintotdeauna. L-a sărutat cu aceeași fericire și cu același zâmbet din fiecare dimineață.. și i-a șoptit încet la ureche „Bună dimineața, iubitule!”. 

Imagine

Advertisements